”Foaie verde de trei boji
Cine a fost odată-n Gorj? of, of, of,
Fosta-a Tudor şi Magheru
Şi neica Dincă Schileru.
Şi-a mai fost şi Aristică
Copilul lu neica Dincă.
Foaie verde şi-o sipica
Ş-aolică neică Dincă
Şi tu ai casa de sticlă
Şi n-ai nicio ibovnică”
Personalitate de mare anvergură politică, exponent al spiritului pandur, Dincă Schileru (1846-1919) provine dintr-o veche familie de moșneni hărăboreni din plaiul Vâlcanului, ai cărei înaintași fuseseră plăieși destoinici și panduri în slujba marelui Tudor Vladimirescu.
Dincă Schileru a fost fiul țăranilor moșneni Alexe și Ilinca din Schela, iar bunicul din partea tatălui s-a numit Dinu Skeleru, cândva vătaf de plai și pandur al lui Tudor Vladimirescu.
În ciuda studiilor sale modeste (a învățat la școală doar 42 zile, dar dornic de cunoaștere s-a instruit singur până la moarte), a devenit un prosper om de afaceri, temei social pe care, desigur, s-a consolidat și îndelungatul său prestigiu politic, ca exponent al clasei țărănești în Parlamentul Regatului România, unde își purta cu mândrie, ca o pecete distinctă, costumul popular gorjenesc, rămas cunoscut sub termenul de ”schilăresc”.
Inițial a fost reprezentant al țărănimii gorjene în Consiliul Județean, de unde a fost propulsat în Parlament (1879) pentru câteva decenii.
”Da, am fost şi sunt ţăran, port hainele acelea pe care strămoşii mei le-au purtat. Sunt ţăran din opincă pe care am purtat-o adeseori şi o port”. Prin astfel de cuvinte, Dincă Schileru a reprezentat, în colegiul sătenilor, o voce distinctă, situată la stânga formațiunii liberale, un inițiator al organizării politice a țărănimii române, susținând în Parlament legea învoielilor agricole, legea maximului, organizarea învățământului și legea minelor, proiecte de reformă electorală, proiecte de investiții în construcția de drumuri și căi ferate etc..
Redăm câteva din luările de cuvânt în Parlamentul Regatului România, edificatoare pentru preocuparea sa față de modernizarea țării:
”Prin urmare, cred că judeţul Gorjiu nu merită să fie condamnat de a nu avea nimic în schimbul contribuţiunilor ce plăteşte; este dar drept ca acel judeţ să aibă cel puţin o şcoală de meserii, unde părinţii să-şi trimită copiii lor, ca să înveţe o meserie oarecare să se poată hrăni. Rog dar pe D. prim-ministru, să binevoiască a lua o măsură părintească, aceea de a prevedea la bugetul care se va vota în curând, o sumă pentru această destinaţiune…”
”În sesiunea trecută am avut promisiunea onor. D. prim-ministru, că se vor lua măsuri a se înfiinţa inginerii trebuincioşi pentru toate judeţele ţării, ca să verifice pământurile tuturor sătenilor împroprietăriţi la 1864. Eu ca ţăran şi reprezentant al ţăranilor în această Cameră, când pun mâna pe promisiunea D-lui prim-ministru, cel care întotdeauna a dat mâna de ajutor clasei muncitorilor, eu atunci mă cred satisfăcut, cer numai să fie şi realizat”
”Ei bine D-lor, ştie toată lumea că cel sătul nu crede la cel flămând. Votaţi, D-lor, cât mai repede. Celor care sunt chemaţi întotdeauna la muncă şi pe câmpul de onoare să le dăm ajutor la nevoie. Am zis. Datori suntem să ţinem socoteală de ei, am zis, şi voi reveni”.
Venit din interiorul clasei țărănești, deci cunoscând foarte bine realitățile din lumea satului, Schileru va avea o atitudine moderată și lucidă, oarecum rezervată față de răsculații din 1907, știind din capul locului care este situația reală și ce se poate face pentru ameliorarea vieții țărănești. Dealtfel, la sfârşitul lui martie 1907, el a fost acela care a reușit să-i determine pe ţăranii strânşi la capătul podului de peste Jiu să renunţe la intenţia de a pătrunde în oraş, hotărâţi a merge la gară pentru a se deplasa la Romanaţi, „la revoluţie”. Dincă îi lămureşte pe ţărani că, la capătul podului, îi aşteaptă tunurile şi le dă câte 5 lei, spunându-le: „Duceţi-vă acasă, mă, şi lăsaţi revoluţia, că ăştia dau cu tunurile în voi.”.
Mai totdeauna într-o alergare continuă cu afaceri în țară și străinătate, Dincă Schileru își cheltuiește energia între Bâlteni, satul de adopție după căsătoria din 1868, și ținutul Schelei, între Târgu-Jiu, Craiova și București, iar de aici până în Austria, Germania, Franța, ajungând cu bulgări de antracit, pentru convingerea investitorilor străini – chiar în Parlamentul Regatului Marii Britanii.
Deloc idilică, istoria imensei averi a lui Dincă Schileru nu este lipsită de conflicte cu obști sătești și nici de pragmatismul acelui capitalism rural, protagonistul fiind victima atentatului de la Valea Vladului (1880).
Om cu credință în Dumnezeu, Dincă a susținut ctitorirea bisericii din Bâlteni. Conștient că mereu cea mai sfântă datorie a noastră și a fiilor noștri este de a ne servi Neamul și Patria, cu ascultare nemărginită și cu devotament plin de încredere, Dincă Schileru a ctitorit la Bâlteni o școală căci îndrumarea credinței în Dumnezeu, a unei credințe în forțele omului cu înțeleaptă judecată a unei educații morale și intelectuale sănătoase se face numai prin învățământ și școală. Școala a fost dotată cu material didactic adus de la Paris și donată comunității satului Bâlteni printr-un act scris de mâna sa cu condei de pană de vultur.
A contribuit la restaurarea Schitului Locuri Rele din Lainici (1897), portretul său fiind zugrăvit, pe zidul de la intrare, alături de cel al Regelui Carol I, iar 1898, la Cartiu, a inițiat o mare serbare populară pentru strângerea de fonduri în vederea construirii unui local de școală.
Preocuparea sa pentru învățământ și cultură este relevată și de donațiile de carte către școli și biserici. Astfel, în 1898, cu prilejul încheierii anului școlar, a cumpărat cărți de 500 lei, pe care le-a împărțit premianților de la cele șase școli din Cercul Societății „Luminarea Săteanului”, iar în 1900 a donat Bisericii din Schela 12 volume ale Mineiurilor, care sunt folosite și în prezent pentru susținerea slujbelor religioase.
Atent cu sine până și la imaginea pe care o lasă posterității (va înceta din viață la 3 iunie 1919, la Bâlteni, în vârstă de 73 de ani), Dincă Schileru rămâne o figură exponențială, emblematică a ”spiritului pandur”, figură de țăran luminat, înzestrat cu darul cuvântului și cu duhul convingerii.
Dincă Schileru exprimă un pragmatism eficace, căci, dincolo de personajul pitoresc pe care-l întruchipează ca „întemeietor” al portului gojenesc, el este, mai întâi de toate, un militant pe tărâmul cauzei ţărăneşti, un lider al ţărănismului luminat şi al emancipării acestei clase.
Mulțumim preotului paroh Dorin Chirion pentru permisiunea acordată autorului, de a studia cărțile donate de Dincă Schilerul Parohiei Schela!Ion-Viorel Vîlceanu
